Sunt mulți români care aleg să își părăsească țara natală și pleacă în străinătate să lucreze, în căutarea unui viitor mai bun. Printre țările în care românii emigrează se numără Germania, loc în care conaționalii își găsesc job-uri mult mai bine plătite ca în România. Am făcut calculul complet și am aflat cât câștigă un chelner român peste hotare.
Tot mai muți români alegă să plece la muncă în străinătate și asta pentru că salariile sunt mai mari în alte țări. De exemplu, un român care ajunge să lucreze în Germania ca și chelner încasează mult mai mulți bani ca în România.
(CITEȘTE ȘI: UNA DINTRE CELE MAI BĂNOASE MESERII ESTE OCOLITĂ DE ROMÂNI! DE CE FUG TINERII DE UN SALARIU DE 2.000 DE EURO PE LUNĂ )
La o simplă privire pe site-urile de profil observăm că pe români îi așteaptă multe locuri de muncă în Germania. Printre cele mai populare ocupații se numără cea de chelner, iar anunțul de angajare promite un salariu îmbucurător.
Așadar, cei care își doresc să ocupe poziția de chelner la o companie de succes, situată într-o locația selectă și frumoasă din Baiersbronn, Sudul Germaniei, trebuie să știe că li se promite un salariu de 2.000 de euro.
Pentru a obține acest post, românii trebuie să aibă o experiență minimă de 6 luni, să fie dispuși să muncească 45 de ore pe săptămână și să știe limba germană la nivel mediu. Pentru toate acestea, românii vor primi un salariu de 2.000 de euro net/lună, contract pe perioadă nedeterminată și o cazare la un preț redus de doar 265 de euro.
Așadar, pentru un volum de muncă de 45 de ore pe săptămână, românii pot câștiga 2.000 de euro/lună, la care se mai poate adăuga un bacșiș frumos. Cum locația despre care vorbim este una selectă, un chelner poate câștiga un bacșiș de 100 de euro/zi. Ceea ce însemnă că pe lună, în 20 de zile lucrătoare, bacșișul ajunge la 2.000 de euro.
Astfel, la un calcul simplu, observăm că un chelner român în Germania poate câștiga 4.000 de euro/lună, echivalentul a aproximativ 20.000 RON. Această sumă depășește clar venitul pe care un chelner l-ar putea avea în România.
Dacă românii încearcă în număr tot mai mare să plece din țară și să își găsească locuri de muncă în altă parte, alții aleg să vină în România. Anul 2023 a fost unul în care în România au ajuns numeroși lucrători străini, iar anul viitor un număr și mai mare se anunță. Guvernul propune pentru anul 2024 un contingent de 140.000 de lucrători străini nou admişi pe piaţa forţei de muncă din România.
Potrivit noului proiect, în cursul anului 2024, angajatorii vor putea aduce la muncă, în ţară, cel mult 140.000 de noi lucrători din afara UE, numărul acestora crescând cu 40% faţă de cel reglementat de guvern pentru acest an. Decizia vine după ce tot mai mulți români refuză locurile de muncă slab plătite, fără oportunități de promovare și care implică un volum de muncă mare.